Aripi Romanesti

18 Iulie 2010. la ora 8 dimineata am plecat catre “Luna”. Nu acea luna care orbiteaza in jurul pamantului, ci acea luna, de pe care decoleaza MiG-uri care strajuiesc partea asta de tara, si care de mic, mi-au alimentat imaginatia si dragostea fata de aviatie, prin trecerile lor peste orasul meu.

Am asteptat cu sufletul la gura sa ajung acolo, intrucat se prevestea a fi ceva deosebit. De la intrarea in baza, deja era aglomeratie, iar numarul de oameni m-a impresionat. Mult peste asteptarile mele. Primii cu care m-am intalnit au fost pilotii de ULM care repetau figurile ce urmau sa fie facute in formatie. Au evoluat 6 aeronave:un Festival, doua TL-2000 Sting, un SportStar si doua WT-9 Dynamic. Primele patru au facut evolutii in formatie, la verticala pistei, urmand ca dupa ele sa intre Dynamicurile pilotate exceptional de catre Radu Trelea si Sorin Bochis, intr-o formatie stransa, executand zboruri la joasa inaltime, manevre acrobatice si un carusel aerian superb. Intre timp formatia de patru au efectuat o rupere spectaculoasa, mult peste asteptarile unora despre ULM-uri. Felicitari baieti!

Dupa ULM a decolat dubla 156 pilotata de Laurentiu Chirita “Kiru” care ne-a demonstrat din nou tot ce se poate face cu acest avion minunat, MiG 21. Si a fost o evolutie incredibila, la joasa inaltime si in jurul pistei, avionul fiind dus la limita! Au urmat o formatie de 6 elicoptere Puma, care impreuna cu 2 MiG-uri si o echipa a trupelor speciale, au demonstrat un exercitiu de Combat Search And Rescue (CSAR).

Intre timp, au decolat inca patru Lancere care au facut spectacol! Treceri in formatie, incrucisari, lansari de capcane termice, un adevarat circ aerian care a uimit publicul si cel putin pe mine, m-a lasat cu gura cascata. Apoi, din dreapta a sosit formatia de 6 Pume regrupata, care a facut o evolutie geniala in fata publicului cu punct fix si manevre sincronizate, un dans minunat cu un sunet si mai muninat de motoare! Pumele au aterizat in fata publicului iar pilotii au fost aplaudati la scena deschisa. Dar, in timp ce elicopteristii erau aplaudati, din stanga au venit doua formatii de cate 3 Lancere, si dupa trecerea acestora, 176 a intrat din nou in evolutie solo, si mai hotarat ca prima data. A facut trecri cu postcombustie, trecere in limita de viteza, tonou cu trenul scos, lansari de “flares” si multe altele.

A urmat o formatie de 6 Lancere, cu o rupere de formatie “Missing man” executata splendid de carte Sorin Avram, iar apoi, toate avioanele au venit unul dupa celalalt la aterizare, unele facand touch-and-go-uri, dar toate in cele din urma s-au alniat si au rulat catre public. Aici a aparut noutatea pentru mine, si lucrul care m-a facut sa fiu si mai incantat de acest show. Toate avioanele au parcat unul langa celalat in fata publicului, la 2-3m de linia care delimita publicul de avioane. Incredibil de frumos, incredibil de impresionant. 7 MiG-uri 21 cu motoarele pornite unul langa celalalt. O simfonie de Tumanski, care m-a facut sa tremur, si datorita vibratiilor, dar mai mult datorta emotiilor, pe care mi le provoaca de fiecare data, aceste avioane minunate.

Dupa oprirea motoarelor, toti pilotii si tehinicienii au venit in fata publicului, i-au salutat si au stat la o fotografie de grup, urmand ca apoi sa discute cu cei curiosi si interesati de aviatie.

Una peste alta a fost cel mai tare eveniment aviatic militar Romanesc la care am participat, si cea mai frumoasa demonstratie de forta, maiestrie si pricepere a pilotilor militari Romani carora le uram LA MULTI ANI! Aceeasi urare merge pentru toti pilotii de orice categorie de aeronava, toti iubitorii si pasionatii de aviatie Romaneasca, cat si precursorilor Vlaicu, Vuia, Coanda si toti care au sprijinit si ajutat la dezvoltarea aviatiei in Romania de un secol incoace.

De asemenea un La Multi Ani din partea AR domnului Comandant al bazei 71, Laurian Anastasof, care, in ziua mitingului si-a serbat ziua de nastere.

Multumim tuturor celor de la Baza 71 Campia Turzii, pentru un eveniment deosebit!

Pe Nae l-am cunoscut întro zi toridă de vară, acum şase ani, pe 02 iulie 2004, la o zi de zbor pe MK, atunci când borcelenii fuseseră dislocaţi acolo. Foozie, regretatul Foozie, ne-a prezentat lui, pe mine şi pe un bun prieten cu care venisem în „pelerinaj la MK”. Pe loc am fost cuceriţi de personalitatea lui. Discuţia s-a pornit repede şi a durat mult, ore bune, animată de dezvăluirea lui Nae cum că a zburat ani buni pe Deveselu, baza aeriană lângă care m-am născut. „A, ştiu comuna! În stânga e lacul în formă de W!”

Nae era un om foarte deschis, vesel, jovial, un om plăcut care ştia în mod natural să se facă plăcut. Am apreciat foarte mult la el felul lui de-a vorbi: vorbea pe un ton cu inflexiuni controlate ce te relaxa şi te convingea la nivel inconştient că discuţi cu un om cult şi inteligent, înainte de-a înţelege raţional acest lucru.

Ne-a povestit multe în acea zi despre viaţa de pilot militar, despre zborul pe MiG-21 la Deveselu, iar apoi, brusc, ni s-a plâns că după atâţia ani de zburat supersonicul cu aripă delta, nu s-a fotografiat niciodată în el!... Uimirea ne-a fost mare, iar invitaţia de a se lăsa fotografiat lângă LanceR-ele de la Borcea a fost urmată cu entuziasm.

Nu am mai vorbit niciodată cu el ca atunci, în ziua aia magică, petrecută în locul acela legendar, la MK – tare mult aş mai fi vrut să stăm de vorbă cu orele... L-am mai văzut de câteva ori în decursul anilor, cu diverse ocazii, dar nu am îndrăznit să-l rup de cei în mijlocul cărora se afla – o greşeală şi un regret pe care-l voi purta cu mine tot restul vieţii...

Vestea cum că el nu mai este, pierit în accident de avion, m-a devastat şi m-a lăsat fără grai... Nu-mi venea să cred că şeful Scolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene şi-a pierdut viaţa ca urmare a prăbuşirii unui avion AN-2...  

Imaginea lui, a omului numit Nicolae „Nae” Jianu, comandor aviator, pilot de vânătoare pe avioane supersonice, o voi păstra în mine, punând-o lângă cea a comandorului Dumitru „Foozie” Berbunschi, un bun prieten de-al lui şi un bun prieten de-al meu...

***

Mâna Laviniei am strâns-o întro zi caldă de sfârşit de primăvară, scăldată în vântul câmpiei buzoiene ce bătea hotărât atunci când, venit cu treburi, am vizitat Bobocul. Mi s-a prezentat împreună cu alţi colegi, piloţi din Escadrila 202, singura unitate dotată cu AN-2 ce mai activează în structura Forţelor Aeriene Române.

Fiinţă delicată, imaginea ei încă îmi mai stăruie pe retină, cu toate că ne-am văzut doar atunci, o singură dată, schimbând câteva cuvinte înainte de-a ne vedea de-ale noastre.

Peste doi ani de zile, o neagră premoniţie avea să se adeverească, Lavinia pierind în catastrofa aviatică de la Tuzla, împreună cu alţi 11 oameni, colegi şi membri ai desantului, scopul misiunii AN-2-ului din al cărui echipaj făcea parte. Nu am să-mi explic niciodată de ce în mintea mea s-a creat instantaneu acea conexiune îngrozitoare: prăbuşire – AN-2 militar – SAFA Boboc – echipaj decedat – Lavinia... Am încercat să alung gândul, muşcându-mi buzele, spunându-mi că nu se poate, nu poate fi adevărat, nu poate fi chiar aşa... Dar realitatea mi-a confirmat groaznicele mele temeri: luni, 05 iulie 2010, orele 17:40, viaţa locotenentului Lavinia Guită s-a frânt la numai 26 de ani în prăbuşirea avionului AN-2 nr. 53 pe câmpul de la Tuzla... 12 suflete de militari, aviatori şi marinari, s-au ridicat spre cerul ce nu le-a permis zborul, frângându-le aripile întro zi toridă de vară...

Zbor lin, Lavinia!
Zbor lin, Nae!
Zbor lin, camarazi!

Cu adânc respect,
Poetu’
Iulie 2010

Lucrarea are caracter monografic şi se prezintă într-o ţinută grafică deosebit de atractivă, având pe prima copertă chipul blajin al savantului şi aerodina lenticulară, despre care acesta spunea că va fi mijlocul de transport al viitorului; coperta a doua înfăţişează primul avion cu reacţie, „Coandă 1910”, a treia un mare liceu craiovean ce poartă numele savantului, iar a patra Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti.

Lucrarea este deschisă printr-un citat din gândirea marelui savant care confirmă apartenenţa sa la arealul oltenesc.

Urmează „Argument” semnat de General de Armată  (r), Dr. Dumitru Penciuc, din ale cărui observaţii consemnăm: „Prin întreaga ei arhitectură, această impresionantă monografie are marele merit de a face cunoscut marelui public pe cel care a fost purtătorul efluviilor pământului românesc pe toate meridianele ştiinţei şi tehnicii mondiale, de a întregi imaginea imensei lui activităţi cu noi date şi informaţii, aşezându-l de-a pururi în panteonul geniilor de valoare mondială ale naţiunii române”, în continuare remarcând că „autorii emit teza potrivit căreia, Henri Coandă nu aparţine unui domeniu sau altuia, ci ştiinţei în întregul ei, din toate timpurile, ştiinţă care, la rându-i, aplicată în cele mai diverse domenii a dat naştere unei vaste creaţii tehnice” şi au meritul că, „pentru prima dată într-o lucrare dedicată lui Henri Coandă, este prezentată filosofia savantului..., conchizând că umanismul, zămislit în cugetul său din sinteza celor două medii sociale pe care le-a cunoscut – pe de o parte elita societăţii româneşti şi europene, iar pe de alta lumea satului românesc cu farmecul dar şi cu amarul său – constituie fundamentul ideologic al complexei şi diversei sale opere”.

„Prefaţa”, semnată de regretatul om de cultură profesorul Alexandru Firescu, pune în evidenţă atât calităţile autorilor şi ale modului lor de lucru, dar şi aspecte inedite din viaţa şi activitatea savantului, pe care l-a cunoscut personal, apoi ne prezintă mari personalităţi ale ştiinţei şi tehnicii mondiale care s-au referit la Coandă şi opera lui, remarcând: „...cartea de faţă are compliniri remarcabile şi elemente de noutate evidente şi numeroase... Capitolul despre tinereţe şi formarea intelectuală capătă reliefări diferite faţă de alte lucrări similare, devenind peremptoriu util pentru călăuzirea tinerilor cititori în tainele de <<laborator>> ale zămislirii precoce a omului de geniu”, mărturisindu-şi, totodată, „admiraţia pentru calitatea informaţiilor şi interpretărilor din partea a treia a lucrării (...), care trasează liniile de forţă ale personalităţii enciclopedice a savantului”.

Descendent al unei familii olteneşti care şi-a interferat adesea destinul cu istoria devenirii şi afirmării naţiunii române şi a fertilizat-o cu contribuţii ilustre în ştiinţă, tehnică, economie, artă, literatură, diplomaţie şi pe câmpul de luptă, Henri Coandă (1886-1972) a păstrat toată viţa amintirea înaintaşilor, s-a considerat produsul lor şi al meleagurilor pe care s-au succedat generaţiile Coandă şi ale căror efluvii le-a purtat cu sine pretutindeni. Totodată, putem afirma că Henri Coandă reprezintă chintesenţa Familiei Coandă şi întruchipează spiritul creator românesc pe care l-a înnobilat cu umanismul său şi personalitatea sa enciclopedică, făcând ca numele de român să dobândească în epocă noi dimensiuni, în relaţie directă cu polivalenţa şi monumentala creaţie ştiinţifică şi tehnică ale savantului.

Studiile parcurse în ţară şi străinătate, trăsăturile personalităţii sale l-au impus în lumea ştiinţei şi tehnicii, încă la vârsta de douăzeci şi patru de ani, posesor a patru licenţe, manifestând trăsăturile omului de ştiinţă, ilustrul Gustave Eiffel remarcându-l ca pe „...un om competent, perfect documentat şi ale cărui realizări sunt destinate unei reuşite, unei depline reuşite, în folosul tehnicii mondiale, ale întregii omeniri”, pentru că „ştie mai mult decât alţi ingineri cu experienţă şi cu părul alb.” iar mai târziu Gheorghe Damaschin remarca, la rându-i, „...că în ce e prezent dovedeşte o pătrundere care este specifică unui spirit de savant. El gândeşte şi studiază metodic, se documentează profund şi vast, elaborează apoi cutezător.”